Stanciu Eduard 
Instanțele trebuie să lase neaplicată Decizia ÎCCJ nr. 67/2022 atunci când aceasta produce un risc sistemic de impunitate pentru fraudele grave împotriva bugetului UE.
CJUE limitează aplicarea prescripției în dosarele pe rol privind fraude grave cu bani europeni. Hotărârile definitive nu trebuie însă redeschise.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat joi, 16 iulie 2026, o hotărâre cu efecte importante asupra dosarelor penale din România privind fraudele grave care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.
În cauza C-280/25, denumită „Lin II”, CJUE a stabilit că instanțele române trebuie să lase neaplicată soluția stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție în 2022, atunci când aceasta poate determina încetarea proceselor și apariția unui risc sistemic de impunitate.
Disputa privește modul în care trebuie calculată prescripția răspunderii penale după deciziile Curții Constituționale din 2018 și 2022 și după Decizia ÎCCJ nr. 67/2022 referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.
Timp de aproape patru ani, legislația din România nu a conținut o cauză valabilă de întrerupere a termenului de prescripție. Aplicarea retroactivă a acestei situații a dus la închiderea unui număr important de dosare penale.
CJUE nu a declarat că standardul național privind legea penală mai favorabilă este incompatibil, în mod general, cu dreptul european.
Curtea a stabilit însă că acesta nu poate fi aplicat în cauzele privind fraudele grave împotriva intereselor financiare ale Uniunii, dacă rezultatul ar fi creșterea considerabilă a unui risc sistemic ca infracțiunile să rămână nepedepsite.
Hotărârea definește și pragul de la care o fraudă poate fi considerată gravă. Atunci când legislația națională nu stabilește un alt prag, frauda trebuie încadrată în această categorie dacă valoarea totală depășește 50.000 de euro.
CJUE precizează că se ia în calcul valoarea totală a fraudei, chiar dacă prejudiciul efectiv produs bugetului Uniunii Europene este mai mic decât această sumă.
Decizia se aplică dosarelor care nu sunt închise definitiv. Curtea a arătat că o hotărâre atacată prin recurs în casație nu poate fi considerată, în principiu, protejată complet de autoritatea de lucru judecat.
În asemenea cazuri, instanța română trebuie să țină cont de interpretarea obligatorie oferită de CJUE și să continue analiza procesului potrivit dreptului european.
Pentru dosarele finalizate prin hotărâri definitive, situația este diferită. Dreptul Uniunii nu impune anularea autorității de lucru judecat și nici redeschiderea automată a tuturor proceselor închise prin aplicarea prescripției.
Prin urmare, hotărârea afectează în principal cauzele aflate încă pe rol, nu deciziile definitive care nu mai pot fi atacate.
CJUE a respins și argumentul potrivit căruia neaplicarea deciziei ÎCCJ ar conduce la construirea de către judecători a unei „legi penale hibride”, prin combinarea unor prevederi succesive.
Curtea a precizat că soluția sa nu le cere instanțelor române să combine mai multe legi pentru a inventa o nouă regulă de prescripție și nu încalcă interdicția aplicării unei „lex tertia”.
Judecătorii europeni au stabilit și că soluția nu contravine principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, protejat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
CJUE consideră că obligația de a proteja efectiv bugetul Uniunii și jurisprudența anterioară în această materie făceau previzibilă neaplicarea standardului care conduce la impunitate sistemică.
Înalta Curte a reacționat în aceeași zi și și-a apărat raționamentul. Instanța supremă susține că decizia din 2022 nu a urmărit ignorarea dreptului european, ci aplicarea acestuia împreună cu garanțiile oferite de Carta UE și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
ÎCCJ consideră că standardele europene trebuie interpretate coerent și că protejarea drepturilor fundamentale nu trebuie prezentată ca fiind în opoziție cu dreptul Uniunii.
Hotărârea CJUE nu se extinde automat asupra tuturor dosarelor de corupție, evaziune fiscală sau criminalitate economică. Ea privește fraudele grave care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene și în care aplicarea normelor naționale ar produce un risc sistemic de impunitate.
Instanța care a trimis întrebările preliminare trebuie acum să soluționeze cauza concretă în conformitate cu răspunsul CJUE. Aceeași interpretare este obligatorie și pentru celelalte instanțe naționale care judecă probleme similare.
