Discuții despre securitate și cooperare economică
În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului a subliniat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, evidențiind rolul acestuia în consolidarea securității și stabilității în regiune.
Premierul a prezentat și decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive și forțe militare americane, măsură care are ca obiectiv întărirea capacităților de apărare și a securității naționale.
Totodată, Ilie Bolojan a expus principalele priorități ale Guvernului, printre care menținerea stabilității politice, adoptarea unui buget responsabil și continuarea măsurilor pentru consolidarea economiei.
Pe lângă componenta de securitate, discuțiile s-au concentrat și pe cooperarea economică bilaterală. Premierul și ambasadorul american au convenit să organizeze o nouă întâlnire în luna aprilie, dedicată proiectelor economice comune.
Agenda viitoarelor discuții va include oportunități de colaborare în domenii strategice precum energia, tehnologiile emergente și exploatarea mineralelor critice.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat și alți oficiali din cadrul Guvernului României.
