Liderul ucrainean a fost însoțit de ministrul român al Apărării, Radu Miruță. În cadrul vizitei, Zelenski s-a întâlnit cu militarii ucraineni aflați în programul de pregătire și a discutat cu aceștia despre condițiile de instruire, provocările cu care se confruntă și modul în care statul ucrainean îi poate sprijini.
„M-am întâlnit cu militarii ucraineni care se antrenează la Centrul European de Instruire a Piloților F-16 din România. Am discutat despre caracteristicile și condițiile antrenamentului lor, precum și despre provocările cu care se confruntă piloții noștri”, a transmis Zelenski într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Potrivit președintelui ucrainean, piloții parcurg mai multe etape de pregătire în cadrul centrului, inclusiv cursuri teoretice și misiuni reale de antrenament. Primii piloți ucraineni au început instruirea la Fetești în 2024, iar o parte dintre aceștia participă deja la misiuni de luptă pentru apărarea Ucrainei.
Zelenski a mulțumit României și instructorilor centrului pentru sprijinul acordat, dar și Statelor Unite pentru facilitarea consolidării apărării aeriene a Ucrainei cu avioane F-16. De asemenea, el a exprimat recunoștință Danemarcei, Olandei și Norvegiei, state care au început transferul acestor aeronave către Ucraina.
La rândul său, ministrul român al Apărării, Radu Miruță, a declarat că vizita la Baza 86 Aeriană reprezintă un simbol al cooperării dintre România și Ucraina în domeniul securității.
„Există momente în care înțelegi că forța unei țări nu stă doar în arme sau în bani, ci mai ales în oamenii ei. Am văzut viitorii piloți ucraineni emoționați în discuția cu președintele lor, conștienți de responsabilitatea pe care o poartă”, a afirmat Miruță.
Oficialul român a subliniat că rezistența Ucrainei în fața agresiunii ruse contribuie la securitatea întregii regiuni, inclusiv a României.
Vizita la baza aeriană de la Fetești a inclus și discuții privind continuarea programelor de instruire pentru piloții ucraineni și consolidarea capacităților de apărare pe flancul estic al NATO.
